UPDATE, ORA 18.05. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, femeia din localitatea Miroslava a fost identificată în municipiul Iaşi. Potrivit Poliţiei judeţului Iaşi, ea nu a fost victima vreunei infracţiuni.
***
Știre inițială: Potrivit medicilor, operaţia a fost complexă şi este posibil ca bărbatul să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale.
„A fost internat în Clinica de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Sfântul Spiridon, unde a fost operat. S-a intervenit la nivelul plăgii împuşcate, iar intervenţia a fost una complexă. Se află în terapie intensivă, este stabil şi va fi scos de pe ventilator în cursul zilei de azi. În ceea ce priveşte prognosticul funcţional, sperăm ca evoluţia să fie una bună. Este posibil să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale”, a declarat medicul şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
La rândul lor, poliţiştii au transmis că mama bărbatului nu a fost găsită încă, ea plecând în repetate rânduri de acasă în ultima perioadă.
Fratele scandalagiului a alertat autoritățile
Potrivit Poliţiei Judeţene Iaşi, un bărbat cu domiciliul în Marea Britanie a sesizat autoritățile că vecinii săi din comuna ieşeană Miroslava i-au transmis că nu au mai văzut-o pe mama sa. Aceasta locuieşte împreună cu fratele bărbatului aflat în străinătate.
În urma verificărilor, la domiciliul femeii din comuna Miroslava a fost identificat fiul acesteia, care la vederea poliţiştilor i-ar fi atacat cu un topor.
În acel moment, poliţiştii l-au somat să renunţe la comportamentul agresiv, însă nu s-a conformat, motiv pentru care au fost executate focuri de avertisment cu arma din dotare. Bărbatul a fost rănit în zona unui picior, apoi a fost imobilizat de poliţişti.
Niciunul dintre poliţişti nu a suferit leziuni în urma intervenţiei. Bărbatul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro