Programatorul Barla Lorant a povestit că nu a fost tocmai un elev eminent. Fire pragmatică încă din adolescență, a vrut să-și transforme pasiunea într-o afacere.
„Informatica am început să o învățăm în clasa a zecea, fără să avem vreun PC. Noi am învățat algoritmi. Mie mi-au plăcut algoritmii și de aceea am decis să vin la Cluj să-mi continui studiile. Aici, la facultate, am văzut primul PC 286”, a declarat Barla Lorant, pentru ziardecluj.ro
Ca student la Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj, Barla Lorant nu și-a propus vreodată să ajungă șef de promoție. Spune că a reușit să se dezvolte pentru că a fost autodidact.
„Din cauză că nu mi-a plăcut matematica, am sărit peste orele de matematică și mă duceam la laborator pentru că aveam posibilitatea să folosim orice calculator liber. Am fost un student normal care a încercat și el să-și ia toate examenele, cum au încercat mulți alții, numai că eu nu le-am picat, de obicei”, a povestit programatorul despre anii studenției.
După absolvirea facultății, Lorant a pus bazele unei firme, alături de doi foști colegi. Cu multă ambiție tinerii au reușit să dezvolte propriile programe în 2002 pe care le-au vândut pe Internet
Una dintre aplicațiile lor, care a fost dezvoltată chiar în primii ani de activitate, a fost cumpărată de NASA, Agenția aerospațială americană, la prețul de 1.000 de dolari, notează sursa citată.
„A fost chiar prima aplicație și s-a născut prin faptul că nu am găsit noi o aplicație de backup pe care să o putem configura și să o putem folosi așa cum am fi vrut noi. Atunci am decis că ar trebui să scriem noi o aplicație de acest gen. Din 2002 până acum am făcut deja 6 versiuni la programul respective, la backup4all. Și versiunea asta, ultima, a atras atenția NASA. Ei au cumpărat licențele direct de pe site-ul nostru”, a explicat programatorul Barla Lorant.
Programatorii clujeni au aflat că aplicația pe care au dezvoltată va fi folosită la bordul Stației Spațiale Internaționale, motiv pentru care specialiștii americani le-au cerut să modifice anumite componente pentru ca aplicați să
Colaborarea dintre Softland și NASA a fost la un pas să nu se mai materializeze, după ce americanii le-au cerut clujenilor să modifice anumite componente pentru ca aplicația să funcționeze într-un mediu securizat, fără acces la Internet.
„Acum, aplicația rulează pe opt laptopuri de pe Stația Spațială Internațională”, a explicat Barla Lorant.
Clujenii pregătesc o nouă versiune a soft-ului, optimizată pentru tehnologia cloud.
sursă foto: transilvaniareporter.ro
Citește și EXCLUSIV/Secretul succesului lui Hrușcă: la concerte poartă aceeași pantofi de 20 de ani
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro