„În momentul de faţă, acest rezultat – cât va fi el, 18, 19, 20% – aşază USR PLUS ca forţă reformatoare pentru următorii ani ai României”, a spus el, citat de Agerpres.

„Din punctul de vedere al USR PLUS pot să spun că este un rezultat istoric, pentru care îi felicit pe colegii mei. Am reuşit în patru ani să arătăm că drumul început în 2016 este un drum corect. Am reuşit să dublăm acel rezultat şi dacă timp de patru ani, cu aproape 9% am reuşit să facem agenda în Parlament, sunt convins că, cu un rezultat cel puţin dublu, aşa cum arată estimările la acest moment, vom face şi agenda Guvernului”, a menţionat Barna.

Participarea redusă și rezultatele complicate arată cât de greu este pentru România să iasă din această logică de pesedism coclit în care trăim de 30 de ani.

Dan Barna:

„Victoria de astăzi şi rezultatul de astăzi al USR PLUS sunt un pas important pe care ne asumăm să îl ducem mai departe în Parlament şi în Guvern”, a dat el asigurări.

Barna a intervenit în conferinţa de presă de la sediul USR PLUS online, deoarece el se află în autoizolare, fiind infectat cu noul coronavirus.

Potrivit exit-poll-urilor, Alianţa USR PLUS a obţinut la alegeri 16,4% dintre voturi la Senat şi 15,9% la Camera Deputaţilor.

Urmăriți pe Libertatea:

 
 

Urmărește-ne pe Google News