”PSD și-a desemnat astăzi miniștrii cu numerele 72, 73 și 74. Au ajuns la 74 de miniștri de 3 ani. Dintre cei trei, doamna Gîrbovan, propunerea pentru Justiție, iese în evidență. A fost unul dintre cei mai vocali susținători ai „reformei” inițiate de Dragnea și Iordache în Justiție, în favoarea penalilor din politică”, a scris Dan Barna, într-o postare pe Facebook.
Liderul USR susține că, în cazul în care șeful statului va accepta această propunere, există riscul ca PSD să reia eforturile de subordonare a justiției.
”Numirea doamnei Gîrbovan în Guvern este un semnal extrem de îngrijorător că PSD va relua eforturile de a-și subordona Justiția. Îi cer președintelui Iohannis să nu accepte această numire și să folosească toate pârghiile pe care funcția prezidențială i le oferă pentru a se asigură că PSD nu va reuși să-și subordoneze Justiția”, a mai scris Dan Barna.
Comitetul Executiv al PSD a decis înlocuirea Anei Birchall la Ministerul Justiției cu Dana Gîrbovan. Propunerea urmează să fie trimisă președintelui Iohannis de către premierul Viorica Dăncilă.