Andreea Banica – sus
Incep cu o gluma pe care am auzit-o de la un invitat: la nunta Andreei cu Lucian a fost tot timpul muzica tare, pentru ca dupa 15 ani de relatie, mirii nu mai aveau ce sa-si spuna. Dincolo de orice gluma, secretul reusitei unei nunti e ca mirii sa fie intr-o forma maxima. Iar in cazul de fata, Lucian si Andreea au fost sufletul petrecerii, unde mai pui ca, in drum spre biserica, s-au oprit sa-si ia o shaorma de la Dristor! Cica acolo sunt cele mai bune din Bucuresti. Si, culmea, Andreea nu a cantat la nunta ei. Si nici nu si-a lasat invitatii sa fuga la concerte. Iar la nunta au venit toate rivalele si fostele colege, care au pupat-o si s-au bucurat pentru ea ca in vremurile bune. Una peste alta, Andreea a fost o mireasa superba, la o nunta de poveste.
Anca Parghel – sus
E incredibil cata forta poate exista intr-un corp atat de plapand precum cel al Ancai Parghel. Interpreta se afla, in acest moment, in situatia in care orice om normal ar fi coplesit sau s-ar impaca, linistit, cu ideea ca va muri, acceptandu-si soarta. Trupul slabit de boala ascunde un bulgare de energie si de optimism. Credinta ca va trai pentru a le oferi celorlalti din darul care i-a fost lasat de Dumnezeu e mai puternica decat durerea. Anca Parghel ne ofera gratuit o lectie de viata. Si anume aceea ca in fiecare zi avem ocazia sa le facem o bucurie apropiatilor nostri, avem ocazia ne bucuram si sa fim fericiti de cei din jur. Pentru ca, uneori, dupa ce ne despartim de persoane la care am tinut, avem senzatia ca au plecat prea devreme si ca am ramas datori fata de ei…
Cristian Cioaca – jos
Cioaca ‘a lovit din nou. De data asta, ‘victima e bine-merci si nu pare sa-si faca griji ca ar putea avea aceeasi soarta precum Elodia. Ma refer aici la amanta la Cioaca (spun amanta pentru ca, legal, Cioaca e casatorit inca). Si daca tot vorbim despre femei, nu am reusit sa-mi lamuresc o dilema, pe care o am inca de la debutul celebrului caz Elodia: de ce femeile sunt atat de atrase de Cioaca? OK, am inteles ca e barbat bine si ca gropitele pe care le face atunci cand zambeste la intrebarea: ‘Tu ai ucis-o pe Elodia? sunt irezistibile pentru reprezentantele sexului frumos. Si sunt constient ca baietii rai au mai mare succes decat aia buni. Dar tipul a fost banuit ca e responsabil de disparitia sotiei sale… Chiar nu conteaza chestia asta?
Chivu & Adelina – sus
Dintre toate iubitele celebre pe care le-a avut Chivu (Maria Marinescu, Andreea Raicu etc.), cred ca Adelina Elisei e cea mai buna pentru rolul de nevasta. Cei doi se potrivesc ca o manusa, se completeaza unul pe celalalt si, cel mai important lucru, amandoi au mult bun simt. De aceea, cred ca mariajul lor va dura. In alta ordine de idei, nu mi-a placut sa vad atatia bodyguarzi la cununia lor civila. Chiar daca presa a fost extrem de interesata de eveniment, ziaristii nu sunt nici criminali si nici batausi. De asemenea, la nunta de azi de la Stirbei, ziaristii vor intra doar pe baza de acreditare. Nu cred ca e o idee buna. Ce-i drept, e mai bine decat daca nu ar lasa deloc ziaristii inauntru, insa le va fi foarte greu sa-i dea afara, dupa o ora, fara scandal.