Mioara Roman – jos
Nu cred ca exista o masura pentru durerea pe care ti-o pricinuieste tradarea persoanei de langa tine. Probabil ca tot universul se prabuseste in jurul tau, iar realitatea incepe sa-si schimbe fata pentru ca acum percepi lucrurile altfel.
Tocmai de aceea, afirmatia ‘mor de foame’ apartinand Mioarei Roman trebuie privita dintr-un punct de vedere mai altfel. Atunci cand discuti acest lucru cu un jurnalist si o faci intr-un loc public, destinatia mesajului este mai mult decat evidenta: catre omul inca iubit, care nu a mai dat nici un semn de viata de prea multa vreme. Este un strigat de ajutor catre Petre, dat printr-un intermediar public. Cu siguranta, Mioara e departe de adevar, insa, cum am spus si mai devreme, e o problema de perceptie.
Florin Prunea – sus
Daca nu s-ar fi facut fotbalist, ar fi avut mari sanse sa devina un super-star porno. Cel putin asa se vorbeste despre Prunea in lumea fotbalului. Cu un penis de 30 de centimetri (nu, nu e greseala de tipar), nu-i de mirare ca nu s-a facut atacant: probabil ca ar fi avut mari probleme la sprinturi. Ca portar i-a fost ceva mai usor, iar daca s-ar fi gandit sa profite de avantajele cu care l-a inzestrat mama-natura, ar fi intrat in istorie ca primul goalkeeper cu trei picioare. Lasand gluma la o parte, mi-a placut reactia lui atunci cand a fost intrebat daca informatia corespunde realitatii. A spus doar ca stirea l-ar fi ajutat daca nu era casatorit. Dotat si modest: o combinatie perfecta.
Cream – jos
O vorba veche romaneasca spune ca ‘de ce te feresti, nu scapi’. Se aplica perfect in cazul lui Cream, care pana acum, dintr-un motiv sau altul, a refuzat toate ofertele de a poza in reviste pentru barbati. Iar din informatiile mele, ofertele nu au lipsit. Ei bine, saptamana trecuta, la nunta lui Mister M de la Todomondo, diva bruneta a comis-o: in timp ce canta si toti ochii erau atintiti asupra ei, bluza i-a alunecat si i-a dezvelit un san. Destul de rusinos, dar si foarte frumos. Nu o spun numai eu, ci o ‘mini-comisie’ formata din colegi de redactie. Ei m-au rugat sa-i transmit acest mesaj interpretei: ‘Draga Cream, noua ne-a placut concertul, chiar daca l-am vazut doar in poze. Ne dorim sincer sa se repete si speram sa fim si noi de fata. Indiferent cat va costa biletul’.
Irinel Columbeanu – sus
Irinel Columbeanu a facut saptamana aceasta o miscare foarte inspirata: a ales-o ca imagine a ‘columbeanitului’ (cimentul inventat de el) pe marea campioana Catalina Ponor. In schimb, milionarul de la Izvorani va ajuta cu materiale in valoare de 100.000 de euro la ridicarea casei pe care mama gimnastei a inceput-o in apropiere de Constanta. Ei bine, iata o mostra din gandirea strategica de afacerist a lui Iri, care simte, probabil, ca nu mai are de partea lui acelasi capital de imagine pozitiva pe care il avea anul trecut. Altfel, cu siguranta, nu ar fi avut nevoie de un alt personaj celebru pentru a fi imaginea afacerii lui. El ar fi fost suficient.