Gigi Becali – sus
Gigi Becali – superstar! Asta e o idee pe cat de nastrusnica, pe atat de usor de realizat… In fond, de ce Gigi nu ar canta si el?! Nu are voce, dar nici divele din show-biz nu stau prea bine cu glasul si totusi au reusit sa ajunga vedete. Nu are sani, picioare lungi sau buze siliconate, dar are, in schimb, foarte (dar foarte) multi bani. Este incepator si nu stie care-i mersul in industria muzicala? Si ce daca! Nu exista in Romania o poarta a unei televiziuni, a unui post de radio sau a unui studio de inregistrare pe care Becali sa nu o poata deschide. Ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca, daca vrea, poate cumpara intreaga industrie muzicala. Mai mult, are tupeu, iubeste multimea, iar multimea il iubeste pe el. Asa ca nu ne ramane decat sa fredonam impreuna: ‘Cu noi este Dumnezeu…
Petre Roman – sus
Petrica s-a cam saturat sa se joace cu lupul. O vreme a fost amuzant ca intreaga atentie publica sa fie asupra lui, mai mult chiar decat in perioada in care a fost prim-ministru, dar acum a obosit. Cred ca si-ar dori ca relatia lui cu Silvia Chifiriuc sa aiba un soi de recunoastere publica. Asta ar fi una din explicatiile faptului ca si-a luat inima in dinti si a vorbit pentru prima data deschis despre relatia pe care o are cu fosta interpreta de muzica usoara. Daca as fi fost in locul lui (si slava Cerului ca nu sunt), as fi facut-o mult mai devreme. Explicatia e simpla: mecanismele mass-media se pun in miscare la viteza maxima atunci cand simt ca li se ascunde ceva. Daca pui presei pe tava tot adevarul, care nu e nici pe departe prea spectaculos, atunci acestea se molesesc. Sau, ca sa fiu mai precis, daca nu vrei sa te mai ascunzi, iesi la lumina.
Adrian Minune – jos
In ciuda faptului ca, cel putin teoretic, a trait in aceasta saptamana cel mai frumos moment al vietii, acela al casatoriei, nu-i pot da lui Adrian Minune o bila alba. De ce? Pentru ca a preferat sa se tiganeasca exact in ziua in care trebuia sa fie un mare domn. Bodyguarzii sai doar ca nu i-au luat la bataie pe reprezentantii presei prezenti la Palatul Snagov. Imi pare rau ca o spun, dar domnul Simionescu nu a priceput prea multe din aventura sa in mass-media. De exemplu, ar fi putut sa inteleaga ca in momentul in care ai devenit persoana publica, trebuie sa-ti asumi acest lucru. De exemplu, daca te apuci sa tragi cu pistolul, ai mari sanse sa ajungi pe prima pagina. Si nu va fi de bine! De asemenea, daca bunica ta e facuta tiganca si data afara dintr-un spital, intreaga opinie publica va fi de partea ta.
Cristina Spatar – jos
Cristina o da pe muzica populara. Printesa R&B o lasa mai moale cu ritmurile sustinute de basi si trece la hore. In spatele acestei informatii, inedita de altfel, stau incercarile repetate ale Cristinei Spatar de a iesi din nou in fata, de a-si gasi o identitate. Spun asta pentru ca evolutia Cristinei a fost una destul de agitata pentru show-bizul autohton. Spre deosebire de gramada de fate fara talent, care au disparut din peisaj din lipsa de voce, Cristina a fost inzestrata cu aptitudini. A cautat, insa, mereu sa o ia pe drumul cel mai scurt, care aproape intotdeauna intersecta viata unui barbat cu bani. A esuat de fiecare data si astfel nu a gasit nici drumul catre urechile amatorului de muzica buna. Acum, cand a trecut bine de 30 de ani, Cristina imi pare ca nu mai stie pe unde sa o apuce. Nici in cariera, si nici in viata…