Dupa dialogul cu presedintele Iliescu, care a durat mai bine de o ora, baroneasa a declarat scurt: „Pentru a nu aparea nici un fel de comentariu, precizez ca am avut o intalnire pozitiva cu presedintele Iliescu, in care a expus puncte de vedere puternice despre progresele Romaniei si m-am bucurat sa aud asta. Voi duce mesajul presedintelui colegilor mei din Parlamentul European”. Emma Nicholson a refuzat sa faca alte declaratii, deoarece nu avea translator.
in schimb, Emma Nicholson a declarat in cadrul unei conferinte de presa organizata la centrul de informare al Delegatiei Comisiei Europene ca sustine in continuare amendamentul Ooslander in forma actuala, care prevede sanctionarea Romaniei cu suspendarea negocierilor de aderare. Baroneasa a mai spus ca nu crede ca Romano Prodi ar fi facut presiuni asupra Guvernului Romaniei sa dea drumul adoptiilor internationale. Ea este de parere ca daca premierul italian Silvio Berlusconi i-ar fi solicitat omologului sau britanic, Tony Blair, sa dea drumul adoptiilor, acesta din urma l-ar fi trimis la psihoterapeut.