Purtătorul de cuvânt al şefului statului susţine că acele secvenţe „sunt serios şi deliberat trucate”,  materialul video fiind  „contrafăcut cu unicul scop de a-l lovi pe Băsescu în cursa pentru a obţine al doilea mandat”.

De asemenea,  Theodor Stolojan, a declarat că ar fi bucuros  ca o expertiză să stabilească adevărul în privinţa filmului, pentru că în opinia sa este doar o manipulare.

„După părerea mea, este o intoxicare incredibillă făcută de aceşti domni, care doresc reîntoarcerea României în mâinile celor care au stăpânit-o în perioada 2001-2004 „, a spus Stolojan.

Pe de altă parte, Adrian Năstase  susţine, pe blogul personal, că în imaginile respective se vede clar care este caracterul preşedintelui şi că aceasta este  „o răzbunare a istoriei.”

„Am văzut, în seara asta, adevăratul caracter al lui Băsescu. Nu mi-a venit să cred. Auzisem despre episodul ăsta, din alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2004, dar atunci când vezi e groaznic”, scrie Năstase.

Mai mult, Dinu Patriciu a declarat că Traian Băsescu l-a lovit de două ori pe copil şi că este foarte bucuros că această înregistrare s-a făcut publică.

„Eu eram în stânga domnului Băsescu. Alături de mine se mai aflau câteva persoane care au mai văzut această scenă”, a declarat Dinu Patriciu la RTV.

Update ora 11.30

Ana Ghiţă, femeia care vorbea cu şeful statului în momentul în care se presupune că acesta l-ar fi lovit pe băiatul din imagini, susţine  că era imposibil  ca Băsescu să-l atingă pe copil.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

„Nu l-a lovit pe copilul acela, pentru că nu avea cum să ajungă la el. Abia am reuşit să ajung eu ridicându-mă pe vârfuri”, a declarat pentru Antena 3 femeia care îi cerea ajutorul lui Traian Băsescu în acel material video.

De asemenea, Ana Ghiţă spune că băiatul nu vorbea cu peşedintele în acel moment, ci îi adresa ei cuvinte urâte.

Update ora 8:00

După ce au apărut imagini care-l prezentau pe Traian Băsescu lovind un copil în timpul unui miting electoral, şeful statului a declarat astăzi dimineaţă, că a văzut „demontată pe un calculator” scena respectivă.

Băsescu a mărturisit că imaginile reprezintă un trucaj, iar „mâine” va fi dată publicităţii o „demonstraţie” în acest sens făcută „de un specialist”. „Eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine o să o vadă şi publicul”, a declarat şeful statului pentru Mediafax.

Întrebat dacă respectiva demonstraţie va demonta înregistrarea, Băsescu a răspuns: „Nu vreau să fac niciun fel de afirmaţie înainte. Veţi vedea mâine. Eu am văzut deja”.

Pe pagina de internet a cotidianului Gardianul a fost postat, ieri, un filmuleţ in care Traian Băsescu pare că loveşte intenţionat un copil, fiind enervat că minorul ar fi spus ceva care l-a deranjat.

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV
Recomandări
Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

 

Pelicula a fost realizată, conform jurnaliştilor de la Gardianul, în toamna anului 2004, la Ploieşti. Aflat pe scena unde ţinuse un discurs electoral, actualul şef al statului a fost abordat de o femeie, care ţipa disperată că nu are din ce trăi şi cu ce să-şi hrănească copilul handicapat. Un băiat aflat alături, care pare să nu aibă nici o legătură cu femeia, spune, la un moment dat, ceva care pare să-l irite pe Traian Băsescu. Acesta reacţionează şi pare că îi dă minorului un dos de palmă peste faţă. Filmuleţul a fost difuzat la Realitatea TV chiar în momentul în care şeful statului se afla în studioul emisiunii „Realitatea Zilei”, realizată de Răzvan Dumitrescu.

4229-204165-22.jpg

Nu-şi aminteşte incidentul

Băsescu nu neagă că l-ar fi lovit pe minor, spunând că va trebui să vadă mai bine secvenţa. “Nu-mi amintesc incidentul. Poate copilul i-a spus ceva jignitor femeii”, a declarat el.

Băsescu: «Nu am lovit în viaţa mea un copil»

Aseară, la ora 23.45, preşedintele Traian Băsescu a declarat de la sediul său de campanie: “Niciodată, în viaţa mea, nu am lovit un copil, nu am lovit copiii altora. Nu mi-am lovit soţia sau vreun membru al familiei. În filmuleţul difuzat, pe care l-am studiat foarte bine, văd o femeie disperată cu care vorbeam şi eram aproape în genunchi. Ea jos, eu pe scenă. Alături, un copil care râde şi se dă brusc înapoi. Cum se face că, dacă e lovit, nu are nici o reacţie, nu îşi pune mâinile la gură, semn că se apără? El nu are nici o reacţie. Doar râde. S-a ajuns prea departe în această luptă electorală. Avem de-a face cu o campanie murdară, care denotă disperarea contracandidatului meu. Repet. Niciodată nu am bătut un copil. Eu iubesc copiii!”

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp
Recomandări
Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

Felix Tataru (apare în plan depărtat cu geacă albastră, filmând evenimentul de pe scenă)  a declarat la Realitatea Tv: „Eu sunt cel de pe scenă care filma. Nu am văzut la acel moment nici un incident. Nu cred că imaginile sunt reale. Cred că este un trucaj. Imaginile sunt lucrate cu mare măiestrie. Este trucată mişcarea mâinii”

Reporterii cotidianului online https://www.observatorulph.ro/ l-au identificat pe copilul din imagini ca fiind Marius Istrăţoiu, din comuna prahoveană Drajna.
4229-204172-untitled33.jpg
Marius Istrăţoiu a declarat publicatiei citate: „Vă confirm că eu sunt cel din imagini. Este o chestiune din trecut care nu m-a afectat nici atunci, nici acum. Aveam 10 ani, iniţial d-l preşedinte mă luase pe scenă şi am vrut să spun ceva legat de Iliescu şi Năstase şi probabil de emoţii am spus că Iliescu şi Băsescu nu sunt buni sau ceva de genul, apoi d-l preşedinte m-a dat jos de pe scenă. S-a enervat că spusesem o prostie şi când m-am dus lângă dânsul voiam să-mi cer scuze, dar m-a împins. Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat”.

Foto: observatorulph.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI