Lui Traian Băsescu îi plac foarte mult autoturismele de culoare roşie, şi produse în România! După ce şi-a achiziţionat în 2010 primul model Dacia Duster fabricat la Mioveni Băse „şi-a tras” şi primul model Ford B-MAX, lansat luni la Craiova. „Am convingerea că proiectul va fi un succes şi pentru că nu poţi proba altfel decât prin fapte credinţa ta, vreau să vă spun că vreau să fiu cel care cumpără prima maşină produsă la Ford”, a spus preşedintele Băsescu.
El a ţinut să le arate celor prezenţi la evenimentul organizat de Ford şi documentele prin care a achiziţionat maşina, scrie Mediafax
„Vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor Ford şi vreau să le mulţumesc anticipat şi celorlalţi angajaţi care vor veni aici, pentru că am înţeles că până în 2014 uzina va număra aproximativ 6.000 de angajaţi şi să le mulţumesc celor care au avut încredere în investiţia în România pe timp de criză (…) Aşa cum am stat şi am sprijinit alte proiecte, de exemplu un proiect chiar concurent, Dacia de la Mioveni, voi fi un consecvent susţinător al acestei capacităţi de producţie de cel mai înalt nivel”, a afirmat preşedintele.