Toată lumea ştie că fostul preşedinte nu şi-a uitat meseria în timpul mandatului de la Cotroceni, cea de comandant de vas, el fiind surprins de multe ori la cârma şalupei pe care o are în dotare SPP la vila Nufărul de la Neptun, locul în care se relaxează preşedinţii României la malul mării. Libertatea a aflat una din “boacănele” făcute de Băsescu în timpul celor 10 ani cât a fost şef de stat.
Într-o vacanţă petrecută la Neptun, Băsescu şi-a pus pe jar SPPiştii, care timp de 7 ore nu au ştiut absolut nimic despre şeful lor. Băsescu a luat şalupa şi a plecat în larg, spunându-le ofiţerilor să nu mai vină după el. Cu toate că regulamentul îi obliga să meargă cu o altă şalupă în spatele lui, oamenii nu au comentat ordinul lui Băsescu, lăsându- l să meargă singur în larg.
A ieşit din raza binoclului
“Au avut inima cât un purice. Şapte ore n-au ştiut nimic de el. A ieşit din raza binoclului, nu era nici GPS-ul pornit la şalupă, aşa că nu au mai avut nici un fel de control asupra lui. După o lungă aşteptare, l-a sunat pe şeful de obiectiv. I-a zis că a făcut baie, a citit şi a tras un pui de somn în larg”, ne-au spus surse din apropierea fostului preşedinte. Au trimis un aparat în recunoaştere şi doar din elicopter i se vedea şalupa.
“Orice se putea întâmpla. Dar el le-a cerut SPP-iştilor să nu-şi facă probleme cât e pe mare. Când i s-a spus că sa dus cam la 75 de kilometri până în apele bulgarilor, el a răspuns că nu şi-a dat seama”, ne-au mai povestit sursele noastre.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro