Una dintre primele măsuri pe care le-a luat Viktor Ianukovici imediat după depunerea jurământului de preşedinte al Ucrainei a fost să taie din cheltuielile bugetare, pentru a da un exemplu de solidaritate cu populaţia afectată de criza economică. Astfel, el a decis să reducă cu 20% sumele alocate funcţionării administraţiei prezidenţiale şi cu 50% salariul său.
Liderul de la Kiev va primi lunar 500 de euro
Predecesorul său, Viktor Iuşcenko, primea un salariu de 1.000 de euro pe lună (11.500 grivne), actualul şef al statului, Viktor Ianukovici, mulţumindu- se cu doar 500 de euro. De reamintit că autorităţile de la Kiev au decis, în luna martie a anului trecut, reducerea la jumătate a salariilor preşedintelui, membrilor guvernului şi parlamentarilor.
Preşedintele român câştigă 1.600 de euro pe lună
Criza economică a afectat şi câştigurile românilor, însă demnitarii nu par să se solidarizeze cu populaţia. Veniturile preşedintelui Traian Băsescu şi cele ale membrilor guvernului şi Parlamentului vor fi aceleaşi ca şi anul trecut. Conform declaraţiei de avere, anul trecut, Băsescu a avut un venit lunar de 1.600 de euro net (6.700 de lei).
În 2009, în luna august, premierul Emil Boc a decis ca membrii guvernului să primească un salariu redus cu 20% pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie. De la 1 ianuarie, această măsură nu mai este aplicată, cu toate că veniturile majorităţii bugetarilor au scăzut după aplicarea legii unice de salarizare.