Agitaţie mare, ieri, în jurul prânzului, la Spitalul Militar din Capitală, unde agenţii de pază i-au îndepărtat pe cei veniţi să-şi vadă rudele internate la Secţia ORL. După câteva minute, şi-a făcut apariţia preşedintele României, Traian Băsescu, care a fost preluat, pentru un control, de şeful respectivei secţii, dr. Lucian David. După aproximativ 15 minute, preşedintele a plecat.

 

Acuzat de secretomanie

În iarna acestui an, pe 27 februarie, Traian Băsescu a mai fost supus, la Spitalul Militar, unor investigaţii medicale care au suscitat o dezbatere în cadrul opiniei publice referitoare la starea sănătăţii preşedintelui. Liderii opoziţiei l-au acuzat pe şeful statului de secretomanie, deoarece nu a prezentat public problemele sale medicale.

Mai mult, în presă au început să apară informaţii legate de faptul că Traian Băsescu ar suferi de cancer. Preşedintele a făcut apoi o declaraţie în care a precizat că a efectuat un control de rutină la glanda tiroidă. În septembrie 2007, în primul său mandat ca şef al statului, Traian Băsescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Militar din Capitală unde i-a fost extirpat lobul drept tiroidian.

Şeful statului a fost ieri la Spitalul Militar, după ce s-a rănit cu un beţişor de curăţat în urechi, precum cel de mai jos

«M-am înţepat după ce am ieşit din piscină»

Preşedintele Traian Băsescu a povestit aseară, la postul public de televiziune, motivul pentru care s-a dus la Spitalul Militar. “Eu înot în fiecare dimineaţă cam o jumătate de oră. Ieri (n.r. – alaltăieri) după ce am ieşit din piscină, m-am şters în urechi cu beţişoarele acelea speciale, ca să mă asigur că nu mai am apă în urechi. În acest timp vorbeam la telefon cu unul dintre miniştri, iar din neatenţie am băgat beţişorul invers, cu capătul fără vată. M-am zgâriat şi mi-a dat puţin sânge. Aşa că m-am dus apoi la spital, la ORL, unde mi-am pus un tampon cu Rivanol, pentru că exista pericolul unei infecţii”, a dezvăluit şeful statului, în direct, la televizor.

Operat de hernie de disc la Viena

În mai 2006, Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Elias din Capitală, în urma unei crize de hernie de disc. Cu toate că medicii români au făcut toate pregătirile necesare unei intervenţii chirurgicale, şeful statului a preferat să fie dus şi operat la Viena (Austria).

Urmărește-ne pe Google News