Andreea Marin a revenit, sambata seara, la TVR, cu cea de-a doua editie a Galei UNICEF. 250.000 € s-au strans in cadrul unui teledon la care a participat si presedintele Traian Basescu.
Prezenta presedintelui a fost una extrem de tonica. Desi nu a schimbat nici o vorba cu premierul Calin Popescu Tariceanu, seful statului a glumit cu cei prezenti si a stat de vorba toata seara la telefon cu telespectatorii care au sunat sa doneze bani. Traian Basescu a renuntat la salariul pe o luna, de 8.666 lei, pentru a ajuta la crearea unor conditii mai bune in maternitatile din tara.
Printre VIP-urile adunate in studioul TVR s-au mai numarat: Robert Turcescu, Mihaela Tatu, Teo Trandafir, Simona Patruleasa etc. Invitata de onoare a Galei a fost cantareata Nana Mouskouri, Ambasador International al Bunavointei pentru UNICEF.
Valentina Pelinel a raspuns la telefoanele puse la dispozitia donatorilor. Sotul ei, Cristian Boureanu, a venit sa o ia la plecare
Calin Popescu Tariceanu si sotia sa, Ioana, au venit impreuna sa raspunda la telefoane
Se mai pot face donatii
Campania de strangere de fonduri va dura pana la 10 iunie 2008. Astfel, mai puteti face donatii prin SMS, la 848 (2 euro in retelele Orange si Vodafone si 2 euro + TVA in reteaua Cosmote), la 0.900.900.162 (2 euro) si 0.900.900.160 (10 euro). Alte do-natii pot fi efectuate prin transfer bancar in contul UNICEF deschis la BRD – Societe Generale. Contul este: RO10 BRDE 450S V434 6556 4500.
Ringier a acordat doua burse pentru jurnalism
Trustul Ringier sustine si o alta campanie initiata de Andreea Marin si de Stefan Banica jr, aceea de a acorda burse tinerilor jurnalisti. Sambata seara, in cadrul Galei UNICEF, Ringier, prin intermediul lui Lucian Romascanu (foto), director executiv, a acordat doua burse aditionale studentilor la jurnalism din centrele universitare din orasele Sibiu si Timisoara.