Traian Basescu a fost nevoit sa promulge legea prin care parlamentarii ies la pensie mai devreme decat restul populatiei.  Intr-o prima faza, seful statului respinsese propunerea legislativa, trimitand-o spre a fi rediscutata de alesi, insa acestia nu au dorit nici in ruptul capului sa modifice varsta de pensionare.

Conform Constitutiei Romaniei, seful statului poate retrimite o singura data un proiect de lege spre a fi rediscutat in Parlament, daca el considera ca anumite prevederi ale acestui act normativ nu sunt corecte. Asa s-a intamplat si in cazul legii privind pensionarea parlamentarilor, la care presedintele Traian Basescu a avut obiectii legate de varsta de 63 de ani, la care se pot pensiona alesii, indiferent de sex.

Parlamentarele muncesc mai mult

La acea data, seful statului a explicat ca la baza deciziei sale sta posibilitatea aparitiei unei discriminari intre restul populatiei si parlamentari, in conditiile in care barbatii obisnuiti pot iesi, conform legii, la pensie la 65 de ani, in timp ce femeile ies la 60 de ani. Basescu spunea ca ar fi mai normal ca varsta de pensionare a alesilor, indiferent de sex, sa fie de 65 de ani, respectandu-se astfel principiul european al egalitatii in drepturi intre cetateni indiferent de sex, religie sau nationalitate, un principiu ce ar trebui aplicat si in Romania.

Oricat de multe argumente a incercat, de-a lungul timpului, sa ofere Basescu, acestea nu au avut nici un efect asupra parlamentarilor. Nu de alta, dar alesii au ignorat cu desavarsire vointa sefului statului si au pastrat legea in forma initiala, cea care le asigura o pensionare cu doi ani inaintea ‘muritorilor de rand.

„Femeile nu sunt discriminate”

Senatorul PRM Constantin Gaucan (foto) spune ca s-a ajuns la varianta de pensionare de 63 de ani din motive obiective legate de legislatia UE. ‘Nu sunt de acord cu reglementarea UE pentru ca femeile din Romania au un regim mult mai drastic de viata decat occidentalele. La 63 de ani, romancele sunt epuizate fizic si moral, crede senatorul.

Deputatul PSD Andea Petru (foto) spune ca femeile nu sunt discriminate pentru ca si in invatamantul superior se iese la pensie la 65 de ani. ‘Femeile din invatamantul superior sunt obligate sa iasa la pensie la 65 de ani, aceasta reprezentand o exceptie de la lege. In plus, nu cred ca minus doi ani in campul muncii pentru politicieni reprezinta un capat de tara, a subliniat alesul pesedist.

„Sa le fie rusine!”

Calin Traian, 60 de ani, ingrijitor (foto), spune ca si lui i-ar placea sa munceasca mai putin, dar nu-i da voie legea. ‘Sunt bolnav, dar nu pot sa ma pensionez pentru ca n-as avea cum sa traiesc cu banii din pensia de boala.  O sa continuu sa muncesc pana la 65 de ani. Apoi voi mai vedea, afirma ingrijitorul.

Costache Luciana, 64 de ani, vanzatoare de ziare (foto), crede ca ar trebui sa le fie rusine barbatilor din politica. ‘Pe umerii bietelor femei cade greul pentru ca sunt obligate sa mai stea in campul muncii inca trei ani, in timp ce senatorii si deputatii scapa de doi ani de munca, considera femeia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News