Presedintele Basescu a dat masura intransigentei sale, la doar cateva ore dupa ce recunoscuse, marti noaptea, la Antena 3, ca nu iarta pe nimeni care i-a gresit. Cu riscul de a rupe pisica in Alianta PNL-PD, seful statului a dat unda verde cercetarii penale a ministrului apararii Teodor Atanasiu, acceptand suspendarea acestuia din functie, conform deciziei comisiei prezidentiale si dorintei Parchetului. Verdictul presedintelui era previzibil in tabara liberalilor, care au incercat in fel si chip sa-si salveze ministrul, amenintandu-si partenerii chiar cu declansarea unei noi dosariade privind afaceri oneroase ale unor lideri PD. Din aceasta perspectiva, ar fi interesant daca ne-ar explica vreun coleg de-al premierului Calin Popescu Tariceanu de ce partidul domniei sale nu-i da pe mana procurorilor pe ticalosi, fiindca lupta impotriva coruptiei a fost stindardul cu care PNL a castigat alegerile?!
Revenind, insa, la noul conflict declansat in sanul Aliantei de afirmatiile jignitoare ale ministrului apararii la adresa Adrianei Saftoiu, purtatorul de cuvant al institutiei prezidentiale, e limpede ca ne apropiem de sfarsitul unei colaborari politice, demult anuntat. Chiar daca, presupunand ca se va gasi la Parchet o portita de scapare pentru ministrul Atanasiu, despartirea apelor se va produce fiindca nici liberalii nu vor (mai) putea tolera o asemenea lovitura la varf. Castigator va fi insa Traian Basescu, din cel putin doua motive: stie ca se bucura de o sustinere majoritara a populatiei si ca, prin decizia sa, a captat simpatia militarilor, mai satui ca niciodata de politizarea institutiei de catre ministrul lor, pe care nu ezita sa-l numeasca “sotul domnisoarei Bijboaca”.