„În conformitate cu prevederile legale, vă informez că, în baza deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, am aprobat retragerea totală, în mod eşalonat, la încheierea turului de serviciu, a poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi în misiunea EULEX Kosovo”, se arată în scrisoarea Preşedinţiei, trimisă preşedinţilor celor două Camere.
De asemenea, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a dispus măsurile necesare pentru notificarea Înaltului reprezentant pentru politica externă şi politica de securitate a Uniunii Europene, a conducerii Capacităţii Civile de Planificare şi Conducere EULEX, precum şi a partenerilor europeni contributori la misiunea EULEX Kosovo, cu privire la decizia României de retragere a efectivelor de jandarmi şi poliţişti, la terminarea turului de serviciu, din cadrul misiunii EULEX Kosovo, mai notează comunicatul Preşedinţiei.
În luna decembrie, 178 de jandarmi şi poliţişti români se vor întoarce acasă, după cum a decis CSAT.