„Cine credea că va mai fi arestat vreodată Nicolae Popa, locotenentul lui Vântu în afacerea Gelsor FNI? Geoană nu ştia cine e, numai că i-a dat paşaport când era ministru de externe. Cred că arestarea lui Nicolae Popa i-a creat o mare emoţie domnului Mircea Geoană dacă a simţit nevoia să se ducă noaptea la Vântu şi, lucru extrem de grav, să anunţe, pentru că se ştia de două zile, Nicolae Popa nu a fost arestat ieri”, a spus Băsescu.

El a subliniat că important e faptul că structurile statului român şi-au făcut datoria. „Când îl găseşti, nu-l mai amâni. A fost o întâmplare. Structurile statului român şi-au făcut treaba. Acum-neacum, important e că şi-au făcut treaba”, a spus preşedintele.

Candidatul PSD+PC la Preşedinţie, Mircea Geoană, a recunoscut, joi, la dezbaterea de la Parlament, că s-a întâlnit, miercuri seară, cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Afirmaţia sa a venit după ce Traian Băsescu l-a acuzat că a avut o discuţie cu Vântu în contextul în care fostul şef al Gelsor, Nicolae Popa, a fost arestat în Indonezia, acesta fiind condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, pentru înşelăciune şi delapidare.

Sorin Ovidiu Vântu a declarat, la rândul său, că este prieten de patru ani de zile cu Mircea Geoană.

 
 

Urmărește-ne pe Google News