Sursele citate de Hotnews spun că preşedintele i-a spus lui Silviu Prigoană, candidatul PDL la primăria Capitalei, “Ai negociat toata primăria cu Oprescu sau au ramas bucăţi nenegociate?”
La întâlnirea dintre preşedinte şi pedelişti din Modrogan, unii lideri s-au plâns că partidului îi “lipseşte organizarea la vârf”, acuzaţie la care preşedintele democrat-liberalilor, Emil Boc, a replicat că “lipseşte organizarea la bază”.
De asemenea, mai mulţi lideri i-ar fi cerut lui Emil Boc să-şi anunţe candidatura la primăria Clujului, dar subiectul ar fi fost tranşat de preşedintele Băsescu: “nu trebuie să-i spună cineva lui Boc ce trebuie sa facă, hotărâşte singur!”.
PDL a avut, înainte de discuţiile cu Băsescu, o şedinţă de 4 ore, totul pe fondul crizei provocate de plecarea primarului Cristian Popescu Piedone la USL. Cu două luni în urmă, Elena Udrea îl numise pe Piedone şeful de campanie al PDL Bucureşti. În plus, PDL a renunţat la semnarea protocolului cu UNPR pentru alegerile locale, iar un alt moment care a generat cel puţin nedumerire, dacă nu şi tensiuni în partid a fost cel al excluderii din PDL a europarlamentarului Cristian Preda.
Între timp, există informaţii potrivit cărora şi primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, şi-ar negocia în aceste zile transferul la USL. Ontanu a criticat recent PDL. El a spus că partidul se bâlbâie, e indecis şi că măsurile luate de democrat-liberali au dus „dus la sărăcirea populaţiei”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!