„Am avut probleme extrem de serioase în discuţiile cu Fondul, Uniunea şi Banca Mondială, legate de credibilitatea şi predictibilitatea deciziilor instituţiilor juridice ale României care adesea, fără justificare şi temei constituţional sau legal, au interferat masiv politica economică a Guvernului. Şi aici cred că este evident pentru oricine cât de penibilă poate fi o instituţie a statului român care spune ‘Da, facem pensiile după contribuţie, dar la o singură categorie, nu cea în care sunt şi eu’. Sau ‘Da, ar fi buna Legea educaţiei, dar să afectezi profesorii?’. Păi şi noi câţiva suntem profesori, unul decan, altul rector”, a afirmat preşedintele, prezent la un forum pe teme economice, cu investitori în economia românească.

El a arătat că deciziile CCR de neconstituţionalitate a reducerii tuturor pensiilor cu 15% şi recalcularea pensiilor magistraţilor au creat confuzie în rândul experţilor instituţiilor financiare internaţionale, care nu ştiau dacă trebuie să negocieze cu Guvernul, cu Parlamentul sau cu Curtea Constituţională.

„Faptul că s-au luat decizii extrem de importante nu pe criterii constituţionale, ci pe criterii de oportunitate pune România într-o situaţie extrem de dificilă. A fost un lucru exprimat şi la nivel politic, şi la nivelul experţilor”, a spus Băsescu.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate

„Cea mai mare lovitură pe care a primit-o România a fost creşterea TVA”

De asemenea, preşedintele a susţinut că „cea mai mare lovitură pe care a primit-o România” a fost creşterea taxei pe valoare adăugată de la 16% la 24%, fapt care le-a creat pensionarilor mai multe prejudicii decât le-ar fi putut crea scăderea cu 15% a pensiilor. „Dumneavoastră înţelegeţi foarte bine că cei care au pierdut masiv au fost pensionarii şi vor pierde pe termen lung acum, în locul unei reduceri temporare până la 31 decembrie”, a menţionat şeful statului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Orașul din România unde oamenii nu mai vor să locuiască și care e la un pas să devină pustiu. Motivul pentru care locuitorii preferă să se mute în alte zone
FANATIK.RO
Orașul din România unde oamenii nu mai vor să locuiască și care e la un pas să devină pustiu. Motivul pentru care locuitorii preferă să se mute în alte zone
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cum facem investiţii în aur, acţiuni, obligaţiuni sau imobiliare. Principiile prin care îţi poti îmbunătăţi situaţia financiară
Observatornews.ro
Cum facem investiţii în aur, acţiuni, obligaţiuni sau imobiliare. Principiile prin care îţi poti îmbunătăţi situaţia financiară
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI