Duminică seară, la Digi 24, Traian Băsescu a comentat situația din Ucraina. Fostul președinte al României anticipase că nu se va ajunge la război, dar a admis apoi că s-a înșelat.
Băsescu e sigur că Rusia nu poate învinge. Sau, mai exact, că regimul Putin a ales o carte greșită, a spus el. „Ce nu înțelege Putin este că poți să învingi o armată, dar nu poți sa învingi un popor care luptă împotriva invadatorului”.
Tot mai multe reacții internaționale sunt împotriva Kremlinului, a observat Băsescu. Chiar și propriii diplomați au început să se distanțeze de război, cazul diplomatului de la ONU devenind public. „Dați-mi voie să vă cer iertare în numele tuturor rușilor care nu au putut preveni acest război”, a spus Oleg Anisimov în ședința de final a forumului virtual, format din 195 de națiuni, potrivit declarațiilor a trei surse care l-au auzit vorbind, a consemnat France 42.
Manifestațiile populare au crescut și ele în intensitate, la Berlin adunându-se duminică 100.000 de oameni. Iar Rusia a ajuns să aibă probleme pe diverse planuri, cu greu anticipabile înaintea conflictului. Pentru că țările europene și-au închis spațiul aerian pentru aeronavele ruse, cursa Belgrad – Moscova a înregistrat un timp triplu față de cel norma, ajungând la 6 ore de drum, luând-o ocolit, pe deasupra Turciei, zona Mării Caspice și apoi traversînd o bună parte a Rusiei.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro