„Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice.(…) Nu aş fi dat ocazia să îmi cer scuze. Aş fi acţionat. Nu avea treabă ministrul Justiţiei. Aici trebuia cineva să îşi asume controlul acestei operaţiuni. Preşedintele României reprezintă statul român. Nicio instituţie nu refuză colaborarea cu preşedintele. Trebuiau strânşi şi făcuţi să acţioneze unitar. Până acum câteva zile până când a venit echipă de la Bucureşti, acolo a fost vraişte în modul de desfăşurare a anchetei. Atitudine lașă”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.

El a spus că problema disparițiilor nerezolvate trebuie remediată întrucât s-a ajuns ca 400 de copii pe an să nu mai fie găsiți niciodată.

„Într-o ţară unde dispar 400 de copii pe an, deci cam 4000 sunt anunţaţi că au dispărut şi se recuperează 3600, deci 400 de copii nu sunt recuperați în fiecare an. Lucrurile nu trebuie acoperite cu o scuză”, a adăugat Băsescu.

DIICOT și SRI nu se mai ocupă de clanuri

Fostul preşedinte a susţinut că problema este că DIICOT şi SRI nu se mai preocupă de clanurile locale.

„Până în 2014 nu era săptămâna să nu îi vezi călăre pe grupările de tip mafiot din judeţe, că era clanul Sportivilor, că era… Existenţa clanurilor a fost ţinută la un nivel foarte jos şi ştiu şi de ce: a existat o hotărâre CSAT în care am dat sarcină structurilor de informaţii să ţină sub control activitatea clanurilor mafiote. Acest lucru a făcut ca DIICOT să aibă mereu informaţii şi a permis acţiuni repetate care au ţinut sub control activitatea clanurilor. După ce a fost desfiinţată DGPI de la ministerul de Interne, de guvernul Cioloş, SRI prin decizii CCR nu mai poate, cred că şi exagerează că nu le-a interzis CCR să culeagă informaţii, dar am impresia că s-au retras din culegerea de informaţii legate de clanurile din teritoriu. Lipsă acestor instituţii a făcut să reînfloreasca clanurile”, a adăugat Băsescu.

Mesaj pentru familia Luizei

Fostul preşedinte Traian Băsescu a izbucnit în plâns în timp ce a transmis familiei Luizei să se împace cu ideea morții ei şi să se roage ca acesteia să îi fie bine „acolo sus”.

„Vreau să vă spun că sunt tată de fete. Înţeleg atât de bine drama acestor familii încât…. (….) Eu vă spun un lucru cu toată sinceritatea: împăcaţi-vă cu realitatea şi rugaţi-vă să îi fie bine acolo sus”, le-a spus Băsescu membrilor familiei Luizei, la România TV.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI