Traian Băsescu afirmă că realizarea unirii Republicii Moldova cu România va presupune costuri care vor crește pe măsură ce reunificarea este amânată, dar a spus că vor exista și importante avantaje economice.

„Dincolo de reîntregirea ţării, care este un obiectiv fundamental şi de revitalizare a naţiunii, reunificarea ne aduce foarte multe din punct de vedere economic. Imaginaţi-vă potenţialul agricol al României pus lângă potenţialul agricol al Republicii Moldova. România ar deveni o adevărată putere agricolă (…). Este şi o creştere a populaţiei României cu 3,5 – 4 milioane, asta înseamnă creşterea puterii de vot în UE”, a spus Traian Băsescu, la Convenția Românilor de Pretutindeni, citat de Agerpres.

Pe lângă considerentele de ordin economic, fostul președinte a evocat și faptul că este o chestiune de ”demnitate națională” să fie anulate consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov

„Adică, atât timp cât stăm pasivi şi ne uităm că trăim după regula lui Stalin şi a lui Hitler, scuzaţi-mă, dar avem o problemă de conştiinţă, de responsabilitate naţională. Eu nu vreau să dau lecţii nimănui, dar românii trebuie să se trezească. Republica Moldova nu este o afacere, este o nevoie de restabilire a demnităţii unui popor.

Reunirea nu este posibilă să se întâmple atât timp cât nu există cifra magică a democraţiei: 50 la sută plus un dintre cetăţenii Republicii Moldova trebuie să voteze la un referendum sau în Parlament. Aşa cum s-a făcut România Mare, ea se poate reface prin vot şi democratic.

Traian Băsescu, europarlamentar:

El a spus că reunificarea ar trebui să devină al treilea mare obiect de țară al României, după aderarea României la Uniunea Europeană și la NATO.

Urmărește-ne pe Google News