„Primul semn de întrebare pe care mi-l ridică este legat de faptul că a fost prins atât de uşor şi atât de aproape. Eu am fost relativ sceptic că autorităţile române vor da de el foarte repede, uite că au dat şi ăsta e un lucru bun. Când a fugit, am criticat Ministerul de Interne, acum trebuie să îl felicităm”, a spus Băsescu, adăugând că, din fotografia prezentată vineri, nu l-ar fi recunoscut pentru nimic în lume.
Potrivit liderului PMP, faptul că fratele lui s-a dus să se întâlnească cu Ghiţă a fost eroarea fatală, pentru că toţi din anturajul lui Ghiţă erau supravegheaţi.
”Dacă voia să se lase prins pur şi simplu venea, nu era nevoie să mai stea şi prin beciuri pe la Belgrad. Cred că a fost un lanţ de imprudenţe ale lui Ghiţă. Îl credeam mult mai atent, mult mai instruit. Nu m-am gândit niciodată că bântuie prin Europa ca Vodă prin lobodă. Mi se pare că a fost copil. Mai ales să se întâlnească şi cu fratele, a fost fatală”, a afirmat Băsescu.
Traian Băsescu a mai declarat că autorităţile sârbe se vor mişca repede în ceea ce priveşte procesul său de extrădare.
Reprezentantii Poliției Române au anunțat în această dimineață că Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad. Autoritățile au început demersurile pentru extradarea fostului parlamentar care era dat în urmărire de câteva luni pentru fapte de corupție.