“S-a mutat Băsescu la noi. Şi-a adus şi nevasta, şi copiii. Cum, nu ştiai? Băseştii au emigrat”, afli, nu fără mirare, de cum pui piciorul în orăşelul de pe coasta lusitană, scăldată de apele Atlanticului. Şi nu e o glumă, e cât se poate de real, motiv pentru care, instantaneu, mintea îmi este invadată de scenarii care mai de care mai fanteziste.
Numai că lucrurile se limpezesc pe loc, iar misterul se desluşeşte. Băsescu de Almancil, imigrantul, nu e acel Băsescu de la Cotroceni, cârmaciul României, ci un moldovean şugubăţ, care a lăsat colbul comunei natale, Deleni, din Vaslui, pentru aerul sărat al urbei vecine cu oceanul.
“De când am plecat de acasă, acum patru ani, am fost în vizorul tuturor. Până şi vameşii români care mi-au controlat paşaportul mi-au pus o grămadă de întrebari, la mişto, cred. Dacă sunt rudă cu domnu preşedinte, dacă mi-am pus numele ăsta să mă bag în faţă… Aici, românii, aşa cum suntem noi, cu miştourile, fac glume pe seama mea. Cică să schimb legi, să dau decrete, să nu mai umblu fără sepepişti”, îmi spune Băsescu în timp ce se scotoceşte în portofel pentru a-mi arăta dovada de netăgăduit înscrisă pe actul eliberat în ţară.
Chiar dacă Băseştii de Almancil poartă un nume celebru, cu sonoritate în toată lumea, portughezii nu se lasă impresionaţi şi nu se prea înghesuie să le ofere românilor de lucru în plină criză.
“Dacă numele m-ar fi ajutat cu ceva, aş fi zis. Uite, eu sunt grădinar, fac aranjamente florale, tund garduri, dar acum sunt şomer. Greu găsesc să aranjez grădina unui portughez. Înainte, soţia făcea curăţenie în case, dar nici ea nu mai are slujbă. Am şi permis de conducere, pentru care am dat aici de patru ori examen, dar nici ca şofer nu găsesc nimic. Totuşi, încă trăiesc bine…”, spune tizul preşedintelui României.