„Cred că s-a intrat într-o nouă fază a bătăliei dintre preşedinte şi Parchete, pe de-o parte, Guvern, majoritatea parlamentară, pe de altă parte. Articolul 90 din Constituţia României spune foarte clar că preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Marea problemă este dacă o graţiere pentru câteva mii de oameni este sau nu o problemă de interes naţional. Aici, probabil că doar Curtea Constituţională ne poate da o indicaţie, o soluţie, având în vedere că graţierea, spre exemplu, o face şi preşedintele, graţieri individuale, se pot da legi. Deci, nu mi-aş permite să intru în teritoriul constituţionaliştilor, să vorbim dacă o graţiere colectivă sau o OUG privitoare la modificarea Codului penal în acord cu deciziile CCR poate face obiectul unui referendum sau nu. Este complicat şi pentru mine în momentul de faţă să-mi dau cu părerea”, a declarat Traian Băsescu, luni, pentru Agerpres.

„Da, cred că doar Curtea Constituţională ne poate spune, pentru că nu avem nicio lege în care să fie descrisă sau în care să fie prinsă informaţia sau reglementarea că o graţiere este o problemă de interes naţional”.

„Mă tem că în momentul de faţă este mai mult o chestiune de interes politic şi de joc politic. (…) Am reţineri dacă o graţiere pentru 2.500-3.000 de oameni se încadrează în ideea de interes naţional. Trebuie clarificată, după părerea mea. Sigur, din punct de vedere moral, categoric este o problemă de moralitate naţională, numai că Constituţia este mult mai seacă”, a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislaţiei în materie penală.

„Această temă, în mod nefericit, a devenit o temă naţională. Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor penale şi a graţierii şi dacă aşa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice şi votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor spune dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu”, a declarat şeful statului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News