După ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Mircea Băsescu, fratele şefului statului face afaceri cu armament, Traian Băsescu i-a cerut acestuia, vineri, să renunţe imediat la calitatea de acţionar la firma cu activităţi legate de domeniul militar.
„Preşedintele Traian Băsescu regretă că un membru al familiei sale este acţionar al unei firme cu activităţi legate de domeniul militar. Preşedintele a primit asigurări că firma nu a fost implicată în contracte cu produse militare. De asemenea, preşedintele i-a solicitat domnului Mircea Băsescu să renunţe imediat la calitatea de acţionar în respectiva firmă. Şeful statului mulţumeşte mass-media pentru semnalarea acestui caz şi regretă situaţia creată”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Fratele şefului statului, Mircea Băsescu, este asociat într-o firmă cu fiica fostului şef al Romarm Aurel Cazacu şi cu un fost general MApN, Sandu Ion Eftimie, care a deţinut postul de locţiitor al Departamentului Armamente din MApN până la începutul lui 2009, când s-a pensionat.