Astfel, Traian Băsescu mai are de parcurs doi paşi până la Cotroceni.
Citirea hotărârii Curţii Constituţionale în plenul Parlamentului , care ar trebui să aibă loc astăzi, dacă se adună cvorumul necesar. Apoi, cel de-al doilea şi ultimul pas, ar fi publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Ulterior, Traian Băsescu ar putea să se întoarcă la Cotroceni.
Pe de altă parter, însă, există voci care spun că Băsescu nu va reveni, deoarece va fi demis. Una dintre acestea este cea a senatorului liberal Ioan Ghişe, care a declarat că a pregătit proiecte de hotărâre care vizează ca Parlamentul să decidă valabilitatea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Ghişe ar urma să prezinte aceste propuneri şi în partid, la şedinţa de astăzi a grupurilor parlamentare ale PNL.