‘Acum 2 zile Eurostat a publicat cifrele anului 2012 şi este foarte important că România este înregistrată cu o datorie publică de 37,8% din PIB şi cu un deficit la bugetului de stat de 2,9%. (..) Nu există niciun stat din UE care să fi avut deficit de 9% şi să-l reducă în interval de practic 2 ani şi jumătate. A fost un efort uriaş pe care l-au făcut românii, care a arătat că naţiunea română este capabilă de performanţă, iar sacrificiul pe care l-au făcut românii în această perioadă de austeritate este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut. (…) În acest moment, bazat pe aceste cifre, România revine în rândul ţărilor cu un deficit în parametrii Acordului de la Maastricht şi redevine o ţară credibilă pe pieţele internaţionale de capital’, a spus Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Traian Băsescu a reamintit de expresiile pe care le-a folosit în anul 2010, făcând referire la necesitatea luării unor măsuri de restabilire macroeconomică: ”România, nava în furtună pe care o să o pun la cheu liniştit”, ”omul gras care era statul şi care stătea în spatele unuia slab şi firav care erau cei care produceau în economia românească”.
”Vă aduceţi aminte de data de 6 mai 2010. Aş putea spune cea mai grea zi din viaţa mea ca şef al statului, ziua în care am anunţat măsurile de austeritate în vederea redobândirii echilibrelor macroeconomice ale ţării. Anunţ care, în mare parte, s-a realizat. Unele din cele anunţate nu au putut fi implementate datorită deciziilor CCR, dar au fost compensate. Este vorba, deci, de momentul de criză 2010, când România era într-o situaţie extrem de dificilă, aproape că nu ne mai puteam împrumuta pe pieţele internaţionale pentru a ne acoperi cheltuielile de funcţionare a statului şi obligaţiile sociale pe care le aveam – pensii şi ajutoare sociale”, a amintit preşedintele.
El a prezentat situaţia economică a ţării, începând cu anul 2008, folosindu-se de o serie de grafice. Acesta a ţinut să puncteze că foloseşte în prezentarea sa cifre ale Eurostat.
Şeful statului a reiterat faptul că măsurile economice din 2010 au fost convenite cu Guvernul de la acea dată, guvernatorul BNR, dar şi cu reprezentanţii arcului guvernamental de atunci.
”A fost o zi (6 mai 2010 – n.r.) care mi-a adus şi ură şi supărare, şi pierderi politice uriaşe, nu numai mie, dar şi premierului Emil Boc şi Guvernului lui”, a adăugat Băsescu.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI