Şeful statului a spus că s-a întâlnit cu mai mulţi oameni de afaceri, nu doar cu Vântu, şi a precizat că relaţia dintre el şi acesta este ”alterată”
„Declaraţii domnului Vântu sunt contradictorii. Dacă vă uitaţi în declaraţia dânsului din martie anul acesta, spune că nu s-a întâlnit niciodată cu mine. Acum, realitatea este că nu a existat om de afaceri cu care eu să nu mă întâlnesc în mandatul meu. Unii au rămas în relaţia firească preşedinte – comunitate de afaceri, alţii s-au supărat. Vântu este printre cei rămaşi supăraţi. Dar, şi aici vreau să vă spun că m-am întâlnit şi cu Voiculescu, şi cu Patriciu, şi cu Becali”, a declarat Traian Băsescu, la Kiss FM.