„Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lîngă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă”, a scris Băsescu.
Acesta a continuat: „Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic. Muftiule, am o sugestie si pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală?”
Băsescu a încheiat: „Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştin-ortodoxă”
Muftiatului Cultural Musulman din România construieşte în Bucureşti, pe un teren primit de la stat, cea mai mare moschee din Europa. Centrul cultural va fi construit din banii statului turc pe un teren primit prin Hotărâre de Guvern, la finele lunii mai.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro