Traian Băsescu este de părere că responsabilă pentru accidentul aviatic din Ucraina este şi Federaţia Rusă.
„Teroriştii care ocupă Doneţk şi Lugansk şi, în mod egal, Federaţia Rusă. Aceasta a devenit un partener al acestor terorişti prin sprijin politic, sprijin cu personal calificat, sprijin cu armament de toate categoriile, inclusiv armament greu. Este concluzia la care am ajuns şi aceasta este explicaţia de ce nu ne-am grăbit să facem afirmaţii. În opinia noastră, Federaţia Rusă este partenerul acestor terorişti prin acţiunile pe care le întreprinde. Responsabilitatea pentru tragedia aviatică din Ucraina aparţine în mod direct grupărilor de terorişti din Ucraina şi în mod egal, Rusiei, care a pus la dispoziţie armament, ea este parte a actului terorist. Au murit 192 de cetăţeni europeni. Suntem în faţa unei realităţi. Pentru că nu l-am descurajat la timp pe Putin, pentru că se desfăşoară un conflict alimentat de Federaţia Rusă, politic, cu oameni şi armament. Nu cumva avem riscul să fie mai importante comandamantele economice decât solidaritatea cu statele din flancul estic? Cred că Europa trebuie să vină în practică la valorile ei reale, plecând de la valoarea cea mai importantă, siguranţa oamenilor”, a declarat Traian Băsescu.
Un avion de pasageri Boeing 777, zborul MH17, aparţinând companiei Malaysian Airlines, s-a prăbuşit la graniţa Rusiei cu Ucraina. 298 de oameni au murit în urma accidentului. Avionul s-a prăbuşit în apropiere de oraşul Doneţk şi efectua o cursă Amsterdam – Kuala Lumpur.
Agenţia rusă Interfax confirmă faptul că avionul MH17 a fost doborât de o rachetă pe când se afla la o altitudine de aproximativ 9.700 de metri, într-o zonă controlată de luptătorii proruşi şi în care au avut loc dese ciocniri armate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News