ComenteazăPentru preşedintele Băsescu, opţiunea electoratului s-a întors la 180 de grade faţă de aceea de la referendumul din 2007, când, pripite, partidele din opoziţie i-au cerut demiterea. S-a întors chiar faţă de acum şase luni, când i s-a încredinţat un nou mandat, deşi în primul numai “succesuri” n-avusese. 65% din populaţie – relevă un sondaj realizat la cererea Institutului de Politici Publice – nu-l mai vrea la Cotroceni. Premierul Boc e cerut şi el “afară” de majoritatea covârşitoare a românilor, iar PD-L-ul său e pe la 12%, ducându-se rapid spre “sub prag”.
Ce a determinat o asemenea erodare a Puterii? În nici un caz vreo prestaţie politică, vreo ofertă consistentă a adversarilor. Pur şi simplu, într-o criză care nu se mai termină şi căreia guvernarea portocalie nu i-a opus nimic, populaţia a ieşit din perdeaua de ceaţă a butaforiei, a manifestărilor triumfaliste şi s-a imunizat contra viiturilor de promisiuni deşănţate şi de minciuni sfruntate care, până acum, au împiedicat-o să vadă că ţara se prăbuşeşte. Financiar, România e cerşetoare. Economia privată se sufocă şi ea, ca şi agricultura. Veniturile oamenilor sunt tăiate cu satârul spre a alimenta un Buget epuizat apoi abuziv în contracte oneroase şi în susţinerea clientelei politice. Sistemul sanitar e în colaps. Se închid teatre, se închid filarmonici, mai rămâne de închis întreaga ţară. Eşecul total al actualei puteri era previzibil. Unde vom ajunge? Boc zice că-şi va duce programul (care?) la capăt, iar Băsescu ştie că e greu de clintit de la Cotroceni. Democratic, actuala putere e improbabil să fie supusă demiterii. Iar demisia, din proprie voinţă şi prin asumarea eşecului, e o chestiune de onoare. De unde?