„Fiind prezentă pe litoral la două evenimente, am mers la una din locaţiile din Neptun preferate de turişti, loc unde m-am întâlnit şi cu familia preşedintelui Traian Băsescu”, a declarat Udrea.
Potrivit spuselor Elenei Udrea, se pare că la terasa cu pricina din Neptun se aflau mai mulţi politicieni, însă aceasta nu i-a nominalizat.
Ministrul Turismului nu a părăsit localul împreună cu familia Băsescu, ci a mai zăbovit un timp.