„Va fi un proces îndelungat de ani de zile, zeci de ani poate pană când vom pune sub control traficul de persoane. România a fost retrogradată la țări care trebuiesc monitorizate încontinuu. Vom stă așteptând de la guvern la guvern să vedem dacă se rezolvă lucrurile, în condițiile în care suntem cei mai mare furnizori de carne vie din UE.
Eu propun o soluție imediată. (…) Nu se vor transofrma prin legalizarea prostituției nciodată lucruri bune, dar în momentul de față femeile astea, de multe ori minore, sunt exploatate de niște ticăloși care dimineață sau de două ori pe noapte se duc și le iau banii, le împing zece bărbați într-o noapte, le țin încuiate prin cine știe ce camere fără buletin, pașaport, bani sau telefon și la urmă le vând altui proxenet de multe ori”, a declarat Traian Băsescu, la Digi 24.
Fostul președinte adaugă că prin legalizarea acestei meserii, femeile vor fi puse sub protecția statului. ”Atâta timp cât o soluție rapidă că o parte mai mare din femeile astea să fie protejate este să le punem sub protecția statului, legalizând lucrurile.
Asta înseamnă sănătate și pentru ele și pentru parteneri, asta înseamnă că vor plăți din veniturile lor 10% către stat cum plătește orice cetățean, iar restul de bani o să rămână la ele.
Va fi poliție locală probabil care nu va permite intrarea proxenetilor și a celor puși să facă scandal sau să le bată, să le agreseze. Eu nu vorbesc de legalizare că înseamnă că deja devine un lucru bun. Rămâne un lucru rău, dar înseamnă punerea sub protecta statului a acestor femei”, a adăugat Traian Băsescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro