Preşedintele Traian Băsescu a semnat, azi, decretele şi deciziile prin care şi-a repus în funcţii consilierii pe care Crin Antonescu dat afară cât a fost preşedinte interimar.
Astfel, în funcţiile de consilieri prezidenţiali au revenit, prin decretele semnate marţi de Traian Băsescu, cei din vechea echipă a şefului statului:
- Cristian Diaconescu
- Iulian Chifu
- Virgil Păunescu
- Bogdan Mănoiu
- Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu
- Daniel Petru Funeriu
- Bogdan Alexandru Drăgoi
- Iulian Fota
Potrivit Mediafax, în noua echipă de consilieri prezidenţiali nu se regăsesc însă Ştefan Deaconu, fostul consilier pentru probleme juridice, care a fost eliberat din funcţie de preşedintele Băsescu pe 5 iulie, precum şi Bujor-Bogdan Teodoriu, care a coordonat departamentul de politici economice şi sociale de la Cotroceni şi care a fost numit pe 10 august membru al Consiliului Concurenţei.
Bogdan Oprea revine pe funcţia de consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică şi purtător de cuvânt al preşedintelui.
Printre consilierii de stat pentru care Băsescu a semnat azi decizii de numire în funcţii se numără, potrivit comunicatului menţionat, şi Dorel Constantin Onaca.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro