„Vă iubesc, într-adevăr, fără rezerve şi în mod egal pe toţi cei care aveţi buletin şi paşaport românesc în buzunar”, le-a spus şeful statului celor câteva sute de participanţi la manifestările din cadrul Zilelor Târgumureşene.
Preşedintele a spus că apreciază, la Târgu Mureş, calitatea oamenilor, a universităţilor, a spitalelor şi „emblema care este SMURD-ul”, care a pornit de la Târgu Mureş şi s-a extins în toată ţara.
„De aici a plecat această iniţiativă, de aici unde oamenii se gândesc şi la ei, dar şi la cei din jur”, a spus Băsescu, încheind cu urarea „Să trăiţi bine!”.