Joi, 12 septembrie, Lucian Mîndruță a distribuit pe pagina lui oficială de Facebook un clip video realizat de colega lui de la radio, în traficul aglomerat de pe un bulevard din București. Aceasta îl filma pe Bassam Dabbas, cunoscut hairstylist din showbiz, care o înjura.

„Eu aveam verde la semafor. A vrut să se bage în fața mea și nu l-am lăsat. S-a enervat foarte tare și a deschis geamul să mă înjure. Apoi pasagerul a fugit până la mașina mea, deși eram cu cinci mașini în fața lui, a tras de portiera și a bătut în geam. La următoarea trecere de pietoni a venit din nou și atunci am scos telefonul și am filmat”, a explicat șoferița în mediul online.

Poliția s-a autosesizat după incidentul din trafic

Totul s-ar fi întâmplat din cauză că șoferița nu i-ar fi dat prioritate hairstylist-ului, scrie Spynews. După ce imaginile au stârnit un val de reacții pe rețelele de socializare, poliția s-a autosesizat în acest caz și urmează să facă cercetări. De asemenea, și șoferița a făcut sesizare la poliție după incidentul din trafic.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„În urmă imaginilor apărute în spațiul public, ce fac referire la un incident în trafic, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări pentru a se stabili situația de fapt și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 12 septembrie 2024, Secția 13 Poliție a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că i-ar fi fost proferate injurii în trafic, de către doi bărbați, pe o stradă din Sectorul 4. Astfel, în urmă verificărilor specifice vor fi luate măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția Capitalei.

Cum se apară Bassam Dabbas după incidentul din trafic

Pe o rețea de socializare, Bassam Dabbas s-a apărat: „Dacă mă vedeți și mă cunoști prin trafic și faci în ciudă, prostii, claxonezi, începi să pui frână în fața mea și faci depășiri în fața mea ce aștepți să fac! Gândindu-mă că ea se amuză, că m-a văzut și m-a recunoscut, să înceapă să facă miștouri cu mine în trafic!”, a spus acesta într-un mesaj video.

De origine siriană, Bassam Dabbas e un cunoscut hairstylist, are propriul salon, iar el le-a coafat pe cântăreața Karmen Minune, pe influencerița Larisa Udilă, pe Bianca Drăgușanu, dar și pe Loredana Chivu.

Foto: captură Facebook, Instagram

Urmărește-ne pe Google News