Radu Berceanu a declarat că angajaţii Autorităţii Aeronautice vor pierde câteva dintre sporurile de care beneficiază, dar şi un sfert din salariul de bază, începând de azi. Ministrul transporturilor consideră că angajaţii Autorităţii au prea multe sporuri, care mai de care mai ciudate. De altfel, Libertatea v-a prezentat în exclusivitate, cu puţin timp în urmă, câteva salarii de top ale reprezentanţilor conducerii instituţiei.
Directorul afost demis
După cazul lui Florea Geică, fostul director general, care îşi dădea singur prime de mii de lei şi se numise consilierul său, două tinere care fac parte din cercul pe care fostul şef al Autorităţii îl crease în jurul său au salarii de zeci de mii de lei. Conform unor documente intrate în posesia jurnaliştilor de la Libertatea, Andreea Frăsie avea la sfârşitul anului trecut un venit lunar de 35.000 de lei, iar sora ei, Loredana Frăsie, 12.420 de lei. Câştigurile enorme ale acestor angajate au fost date exemplu ieri şi de Berceanu. Ministrul a declarat şi că l-a eliberat din funcţie pe Adrian Vasilache, cel care fusese numit director general al Autorităţii Aviatice Civile în locul lui Florea Geică.