Scandalul putea fi prevenit
Avocatul uneia dintre părțile implicate susține că bătaia din Pantelimon, care s-a extins până pe culoarele unui spital din zonă, putea fi prevenită. Înainte cu doar câteva zile de incidentul neplăcut, la poliție a fost înregistrată o plângere pentru amenințare. Plângerea a rămas în sertar, iar conflictul s-a transformat într-un măcel cu obiecte contondente.
„Cu câteva zile înainte, tabăra pe care o reprezint a făcut o plângere la Poliția Pantelimon şi organul de urmărire penală nu a făcut nimic. Şi au primit ameninţări în mediul online prin care ceilalţi ar fi vrut să îi omoare. Conflictul mocnea şi era cunoscut de poliţie. Poliţia nu a făcut nimic! Putea fi evitată această confruntare”, susține Ion Vulpoiu, avocat.
Poliția a recunoscut că s-a depus plângere, dar susține că agenților nu li s-au oferit detalii
Poliția admite că a existat o plângere scrisă, dar partea vătămată nu a dorit să ofere mai multe detalii. „În data de 16, anul curent, poliţia oraşului Pantelimon a fost sesizată prin plângere scrisă. Persoana de sex bărbătesc care ar fi afirmat că ar fi fost victima unei agresiuni. Nu ne-a furnizat informații privindu-i pe cei trei agresori, nu a dorit să dea o declarație detaliată, nu ne-a comunicat autoturismul, culoarea, marca, doar ne-a difuzat date cu caracter generic”, a declarat Alexandru Bălan, adjunct IPJ IF.
În momentul de față, autoritățile sunt în alertă, mai ales că nu au fost reținuți toți participanți la bătaie. În Pantelimon se desfășoară razii de proporții și nimeni nu iese din localitate fără să fie verificat.
Observator susține că scandalul a pornit din cauza unei neînțelegeri legată de o fată din Pantelimon, „promisă” unui băiat din Bucureşti.
Pantelimon are un istoric bogat în violență. Au fost 600 de plângeri pentru bătăi în stradă doar în 2023
Din cauze necunoscute, tânăra nu a mai vrut să continue relația. Familia tânărului nu a acceptat situația și a venit să ceară înapoi banii pe care i-ar fi plătit pentru ea. Divergențele s-au mutat în stradă, unde cuvintele au fost înlocuite cu bâte, pumni și alte obiecte dure. Din înregistrări se observă cum un bărbat lovește cu mașina o femeie.
Luptele de stradă nu sunt o necunoscută pentru zona localității Pantelimon. Numai anul trecut au fost înregistrate aproape 600 de sesizări pentru violențe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
rubberdukey • 24.09.2024, 10:21
stati liniștiți poliția pe care o plătiți din salariul vostru s.a ocupat de problema si a fost azi-noapte la biserica si a discutat cu capul gruparii si a promis solemn ca nu se va mai întâmpla asa ceva pentru ca nu s.au inteles doi îndrăgostiți ;) dormiți liniștiți si reparați - va singuri pagubele gata suntem iar CILLivizați,
K476 • 23.09.2024, 23:34
600 de plangeri este extrem de grav. Trebuie destructurata toate organizatiile infractionale din zona. Este inadmisibil sa mai fie cineva in libertate sa se depuna si a 3-a plangere. 600 este peste orice limita. O insula a piratilor in mijlocul capitalei.
luisharcsa • 24.09.2024, 03:59
K476 • 23.09.2024, 23:34
600 de plangeri este extrem de grav. Trebuie destructurata toate organizatiile infractionale din zona. Este inadmisibil sa mai fie cineva in libertate sa se depuna si a 3-a plangere. 600 este peste orice limita. O insula a piratilor in mijlocul capitalei.
Nu se poate. Se va considera rasism daca se ating de etnie