Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a fost direcționat de Dispeceratul unității de poliție în cartierul Micro 19, unde fusese semnalată o bătaie între mai multe persoane.

Ajunși la fața locului, jandarmii au observat un bărbat care prezenta o rană deschisă la cap, iar al doilea bărbat avea urme de lovituri la nivelul corpului.

Oamenii legii au solicitat un echipaj medical de urgență, iar ambele persoane au fost transportate, sub paza jandarmilor, la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații medicale.

Armele albe descoperite de jandarmi asupra celor doi bărbați FOTO Jandarmeria Galați

”Din verificările făcute la fața locului, jandarmii au stabilit că între cei doi a intervenit un conflict spontan pe fondul ocupării unui loc de parcare, neatribuit conform prevederilor legale. Disputa între cei doi bărbați s-a tranșat cu pumnii și bâtele de baseball, iar în conflict s-au interpus și părinții unuia dintre bărbați, cel care, de altfel, a provocat scandalul”, a declarat locotenentul Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați.

Pe numele bărbaților, de 31, respectiv 54 de ani, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliție.

FOTO Jandarmeria Galați

 
 

Urmărește-ne pe Google News