Bătaia între cele două grupuri a izbucnit în parcarea supermarketului, după care o parte dintre persoane au fugit în magazin, majoritatea având săbii şi cuţite, transmite Agerpres.
Surse din Poliţie susţin că persoanele implicate în scandal s-au ameninţat pe Facebook, iar seara şi-au dat întâlnire în faţa supermarketului. Persoanele participante la violenţa stradală sunt suspecte a fi implicate în traficul de persoane pentru practicarea prostituţiei şi contrabanda cu ţigări, unele dintre acestea întorcându-se recent acasă din străinătate.
Cei atacați au ieșit seara la cumpărături și au fost urmăriți și atacați chiar în magazin, scrie Emaramures. „Au aruncat cu marfă, cu sticle, cu tot ce au prins la mână. Aveau săbii, iar femeile au avut spray. Au spart tot ce au prins, inclusiv ușile de la magazin când au vrut să fugă”, spune unul dintre martorii prezenți la incident, conform presei locale.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, anunţă că echipele mixte au intervenit în urma unui apel la 112.
„În urma unui apel la 112 care semnala un scandal între mai multe persoane, echipajul de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Jandarmi s-au deplasat de urgenţă în parcarea unui centru comercial din strada Grănicerilor. Ca urmare a intervenţiei poliţiştilor, starea conflictuală a fost aplanată, iar patru persoane implicate în scandal au fost imobilizate şi urmează a fi conduse la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Florina Meteş.