UPDATE – 2 ianuarie, ora 21.40: Şase persoane implicate în acest scandal au fost reţinute astăzi, pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, informează Mediafax.

„Activităţile de cercetare şi documentare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au dus la identificarea a şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 52 de ani, implicaţi în altercaţie. Doi dintre aceştia au depus plângere sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Datorită leziunilor suferite, unul dintre ei, în vârstă de 37 de ani, a rămas internat la spital pentru investigaţii medicale. În baza probatoriului administrat de poliţişti, faţă de ceilalţi şase bărbaţi a fost dispusă joi măsura reţinerii pentru 24 de ore”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.


Două dintre persoanele rănite au suferit traumatisme cranio-faciale, iar uneia dintre victime chiar i-ar fi fost îndesată o sticlă pe gât.

Bătaia a avut loc în restaurant, în parcarea acestuia, dar și în curtea unei reprezentanțe auto din apropierea hotelului.

După apelul primit la 112, la fața locului au fost trimise de urgență zece echipaje ale Poliției Municipiului Baia Mare, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Maramureș și un echipaj SMURD.

Potrivit VasileDale.ro, tinerii care au fost martori la incident au precizat că acesta s-a petrecut pe fondul consumului de alcool.

„În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru a se stabili ce s-a întâmplat”, au declarat polițiștii din Baia Mare.

FOTO: vasiledale.ro

Urmărește-ne pe Google News