Bătaia de stradă între fete a avut loc miercuri după amiază, chiar în fața instituției menită să asigire ordinea publică în Botoșani. Motivele pentru care între cele șase fete, toate eleve la Liceul cu Program Sportiv, a izbucnit un astfel de conflict ar fi neînțelegeri mai vechi. Polițiștii locali au reușit însă să le potolească, la final împărțind două amenzi. Bărbatul venit cu mașina pentru a-și apăra nepoata a fost sancționat pentru parcare neregulamentară, primind o amendă de 250 de lei, în vreme ce verișorul unei dintre fete a primit o amendă de 300 de lei, pentru tulburarea liniștii publice, arată știri.botosani.ro
”Persoanele implicate au început să-și împartă pumni și palme. Erau două grupuri de fete, iar una dintre ele a apelat la terți pentru a aplica o corecție celuilalt grup. Una dintre fetele agresate s-a refugiat în curtea Poliției, iar noi ne-am sesizat și am intervenit imediat. Au fost aplicate două sancțiuni: una în regim rutier, iar cealaltă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”, a declarat Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale din Botoșani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro