Oana Turcu, primul mărţişor de la fiul ei!

“Azi (ieri – n.r.) am lăcrimat. La ora 10.00, cineva a bătut la uşa dormitorului. Era Cristi, cu Teddy în braţe. Imaginea m-a emoţionat. Îmbrăcat elegant, cu papion, băieţelul meu ducea în mânuţe un coşuleţ cu ghiocei şi şnur de mărţişor. Este primul mărţişor din viaţa lui şi cel mai frumos din viaţa mea! L-am sărutat şi i-am udat obrăjorii cu lacrimile mele. Primul mărţisor l-a oferit chiar de ziua lui!”, ne-a spus Oana.

Monica Tatoiu primeşte mereu trifoi şi coşari

“De 29 de ani primesc de 1 martie un trifoi cu patru foi şi o zambilă de la Victor Tatoiu, soţul meu, iar de la fi-miu am primit ca în fiecare an un coşar. Până acum am o colecţie impresionată de trifoi cu patru foi, pe care îi agăţ într- un bonsai, până la Crăciun. Bărbaţii din viaţa mea sunt constanţi şi conservatori. Părerea mea e că mărţişorul este un simbol şi atunci trebuie să fie ceva discret”.

Primăria nu poate interveni în reglarea preţurilor

Autorităţile locale susţin că nu pot să le oblige pe florărese să nu crească preţurile de 1 Martie. “Ca primar nu am pârghiile legale să intervin pentru a reglementa această situaţie. Pe de altă parte, nici ca cetăţean nu pot să intervin şi să interzic comerţul cu flori pentru că nu am cum să nu ofer doamnelor un buchet la început de primăvară” ne-a declarat Andrei Chiliman, primarul sectorului 1.

Comercianţii sunt controlaţi de Garda Financiară

Pentru că în aceste zile volumul vânzărilor de flori creşte foarte mult, comisarii Gărzii Financiare desfăşoară ample controale pe acest segment. “Din păcate, noi nu avem puterea de a regla preţurile, pentru că e o piaţă liberă. Însă monitorizăm comercianţii şi felul în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv din momentul în care florile ajung în ţară. Cele mai multe vin din Olanda, iar transporturile intră pe la Arad”, ne-a declarat Alexandru Cristea, purtător de cuvânt al Gărzii Financiare.

Vă vine să credeţi? E criză de ghiocei!

Am trăit s-o vedem şi p-asta! Din cauza zăpezii abundente din iarna aceasta, mulţi căutători de ghiocei nu au reuşit să mai ajungă în pădurile în care aceştia cresc, aşa că în pieţe şi în florării au ajuns tot mai puţine flori. Oamenii se mai pot bucura de “vestitorii primăverii” doar în curţi, unde nămeţii s-au mai topit. Este şi cazul lui Marius, un puşti de 10 ani din Bordeşti, Vrancea, care ieri dimineaţă, chiar de 1 Martie, a descoperit în grădiniţă câteva floricele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News