Potrivit ministrului francez de Interne, această bătaie generalizată este legată de traficul de droguri.

„A avut loc o luptă între bande rivale. Prefectul îmi vorbește despre 400 până la 600 de oameni echipați cu tot felul de arme. Sunt traficanți care folosesc cele mai feroce mijloace pentru a-și regla conturile și a-și satisface dorința de profit. Pur și simplu, nu se întâmplă în America de Sud, ci în Rennes și Poitiers. Suntem într-un punct de cotitură”, a spus Bruno Retaileau. 

„Calmul a fost restabilit”, a precizat o sursă pentru Le Figaro, care a adăugat că cel puțin „douăsprezece” găuri de glonț au fost identificate pe fațada restaurantului. De asemenea, au fost găsite mai multe arme la locul încăierării care a urmat.

Unul dintre răniți, în vârstă de 15 ani, se zbate între viață și moarte, potrivit unei surse din poliție. El a fost împușcat în cap, a spus aceeași sursă, adăugând că printre cei răniți grav se numără doi adolescenți, ambii în vârstă de 16 ani.

Alte patru victime au fost internate în stare de urgență relativă, după ce au fost rănite la umăr, cap, gleznă și picior.

Prefectura departamentului Vienne a transmis că poliția va mobiliza forțe suplimentare la locul incidentului.

„Un nou episod de violență inacceptabilă pentru cartier și pentru oraș. Tinerețea victimelor și a celor implicați este deosebit de izbitoare și îngrijorătoare. Le doresc însănătoșire grabnică răniților”, a transmis primarul din Poitiers, Léonore Moncondhuy , care a făcut apel la „responsabilitatea tuturor de a menține pacea în oraș”.

Ministrul francez de Interne, Bruno Retaileau, a avertizat: „Avem de ales între mobilizarea generală și mexicanizarea țării”.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește-ne pe Google News