Altercaţia a avut loc miercuri şi a fost surprinsă de elevii Liceului „Mihai Eminescu” Bârlad. În loc să aplaneze conflictul dintre fete, cele două mame au început să se păruiască și ele. „Dă-mi drumul! Făi, cine o dat? Dacă ai o fată sălbatică!”, a țipat una dintre mame, conform surse citate.
„Nu-mi vine să cred, se bat toate trei”, „vai, mamă”, „nu-mi vine să cred”, „și sunt oameni mari”, se aude pe înregistrarea postată de Bârlad Online pe reţelele de socializare. În imagini se poate vedea cum un bărbat reușește cu greu să le despartă pe cele două femei.
Poliţia a fost sesizată miercuri, 20 martie, prin apel la 112, despre bătaia din faţa liceului din Bârlad. „În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că, în data de 20 martie, pe fondul unui conflict anterior, mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 16 si 39 de ani, s-ar agresat reciproc”, a transmis IPJ Bârlad.
Poliţia mai transmite că „a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat și dispunerea măsurilor legale”.
Reacţia Inspectoratului Școlar Județean
Altercația a pornit de la un conflict mai vechi între cele două fete, conform inspectorului școlar adjunct, profesorul Andrei Huiban.
„Da, într-adevăr, zilele trecute a avut loc un incident în fața Liceului «Mihai Eminescu» Bârlad. Din câte am înțeles, elevele au reclamat un conflict mai vechi, niște neînțelegeri între ele. Am văzut, desigur, și noi imaginile, nu putem să spunem decât că astfel de situații sunt regretabile. Poliția a deschis un dosar pentru acte de violență, așteptăm finalizarea cercetărilor, însă în paralel unitatea de învățământ analizează situația, au fost chemați părinții părților implicate, rămâne să vedem ce soluții se impun pentru aplanarea acestui conflict”, a explicat inspectorul școlar adjunct, prof. Andrei Huiban.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
danutcornel • 24.03.2024, 17:01
asa mame asa fete ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.