Câțiva elevi de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) au fost implicați într-o bătaie generală cu scaune, iscată sâmbătă seara, 12 iunie, în localitatea Târgu Ocna, relatează site-urile locale Bacău Net și Ziarul de Bacău.
Conflictul s-a extins în stradă, iar bătaia cu scaune a fost filmată de un martor și postată pe Facebook.
La solicitarea Libertatea, SNPAP Târgu Ocna a precizat într-un comunicat că în altercație au fost implicați cinci elevi școlarizați pentru Administrația Națională din Republica Moldova.
”În seara zilei de 12 iunie 2021, în jurul orei 20.05, am fost informați cu privire la faptul că un grup de 5 elevi ai Școlii Naționale a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, școlarizați pentru Administrația Națională din Republica Moldova, au fost implicați într-o altercație cu câțiva localnici, la un punct comercial din apropierea școlii”, a transmis SNPAP.
Pentru gestionarea incidentului a fost apelat Serviciul 112, iar organele abilitate s-au prezentat la fața locului și, în prezent, desfășoară procedurile specifice cu privire la cercetarea incidentului.
”Starea de sănătate a elevilor implicati este bună, urmând ca la nivelul școlii să fie demarată procedura de cercetare disciplinară cu privire la comportamentul elevilor în comunitate”, se mai arată în comunicat.
În cadrul școlii naționale, sunt scolarizați 260 elevi, din care 20 pentru Administrația Natională a Penitenciarelor din Republica Moldova.