UPDATE 17 august | BMF Grup a oferit și ea un punct de vedere, în calitate de companie care administrează centrul comercial, inclusiv partea de pază.
Astfel, BMF a explicat că „tânărul prezentat de presă ca fiind agresat de către agentul de paza al societății noastre, este de fapt agresorul”.
„Șirul evenimentelor a început când echipa de pază a
surprins în parcarea subterană a centrului comerical, un
conflict deschis. Agresorul a atacat un tată, lovindu-l cu capul
în gura, sub privirile neputincioase ale copilului minor și soției.
Colegii nostri au intervenit in conformitate cu obligațiile legii
333/2003, încercand să aplaneze conflictul și să identifice
agresorul”, a continuat BMF.
„Agenții au reușit fară violență să scape familia agresată de
atacurile agresorului, acesta părăsind parcarea cu
autoturismul propriu, însă doar pentru scurt timp, pentru că
la ieșirea din parcare a oprit autoturismul, s-a dat jos,
instigând agenții de pază. Ulterior, aceștia din urmă fiind
nevoiți să facă uz de echipamentele din dotare”, a mai informat BMF Grup.
Considerăm că intervenția agenților de pază a fost justă și proportională cu gravitatea situației, cel mai important fiind că o familie onestă aflată la cumpărături nu a avut mai mult de suferit din cauza unor agresori violenți.
Comunicat BMF Grup:
Nu este clar de la ce a plecat conflictul, întrucât imaginile publicate pe site-ul de știri clujean arată doar cum unul dintre agenţii de pază s-a repezit la un tânăr, aplicându-i lovituri cu tonfa din cauciuc.
Câțiva oameni au intervenit și l-au imobilizat pe paznic, dar cel lovit a continuat să înjure.
La finalul filmării, care a fost prelucrată, paznicul apare cu tricoul rupt. Motivul este neclar, întrucât imaginile video au fost editate.
Ce spune paznicul
Paznicul care apare cu tricoul sfâșiat, după ce-l lovise pe tânăr în parcarea de la Auchan, a susținut pe Facebook: “Eu am fost chemat de un client în parcarea subterană, pentru că a fost lovit cu capul în gură de către un moldovean”.
Paznicul mai susține că tânărul “a început să ne înjure, după care a sărit la bătaie, iar eu nu am putut să stau să mă uit cum sare la omul meu să îl lovească și de acolo a început tot circul”.
Ce spune Poliţia
Reprezentanții Poliției au informat că în cauză a fost întocmit un dosar penal și s-a aplicat «o sancțiune», fără să ofere alte detalii.
“Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin SNUAU 112 la data de 15 august a.c., în jurul orei 19.00. În urma verificărilor, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune conform Legii 61/1991R”, a informat Adevărul.