O armată de taximetriști neliniștiți așteaptă, în fața gării din Constanța, următorul val de turiști ce urmează să dea năvală din trenurile ce vin din țară spre mare. S-au format bisericuțe și urmează să vâneze din toate părțile turmele de bipede de ce caută cu privirea un mod de deplasare rapid care să-i ducă la destinație. Dacă ar fi mai întuneric taximetriștii ar aprinde farurile să-i blocheze ca pe niște căprioare speriate. Mai ales dacă vin în grupuri, bisericuțele șoferi „galbeni” și-i împart frățește astfel încât fiecare membru al grupului să aibă de câștigat.
Tariful de 1,78 de lei pe kilometru este bun pentru cursele lungi, dar acesta și crește dacă nu ești atent. În Constanța, „maimuțele” sunt animalele preferate ale taximetriștilor, mai ales când le aduc profit nejustificat. Unul din ei trece pe lângă noi și îi povestește altuia cum era la un pas să bată un client. „Am vrut să mă duc după el și să-i dau două în gură, că nu mi-a dat cât i-am cerut”. Merg în gară la automatele de cafea. Cu un leu sau doi, își dau un restart la inimă cât să îi mai țină vigilenți pentru următoarele curse.
Unii dintre ei, ceva mai calmi știu și câteva fraze în engleză, nu mult, dar cât să reușească să-i agățe pe străinii ce au venit cu trenul și vor să ajungă în Mamaia. „Taxi, sir? Where can I get you? Mamaia? (Taxi, domnule? Unde vă pot duce? Mamaia?)” sau „Sil vous plait, monseur! Taxi! (Vă rog, domnule! Taxi!)”, ne abordează unul dintre taximetriști văzându-ne cu rucsacele în spate. După ce îl refuzăm în română trage singur concluzia aproape dezamăgit că și-a stricat cele mai bune replici poliglote: „A, sunteți români!”
CFR – timpul care nu se recuperează
A trecut de ora 16.30 și turiștii care trebuie să plece spre București devin tot mai nerăbdători pentru că trenul care vin din capitală la 16.30 este același care pleacă la 17.00 înapoi. „Sigur vom ajunge cu întârziere în București, iar pierdem legătură”, spune o doamnă cochetă colegei ei de aventură feroviară.
Toată lumea este deja pe peron și stă cu urechile ciulite către megafoanele comuniste din gară așteptând cu nerăbdare ca vocea asurzitoare să anunțe venirea trenului. Se face aproape 17.00 și trenul încă se lasă așteptat. Singurii care stau liniștiți și parcă impasibili la întârzierile trenurilor sunt câteva zeci de palmieri care înghesuiți într-o sală alăturată cele de așteptare se protejează de frigul de afară.
Polițistul în devenire nu-și găsește trenul
Un băiețel de nici patru ani aleargă pe peron, iar mama sa îl urmărește îndeaproape. Este curios de ce trenul nu mai vine, așa că se apropie temător de o polițistă și o întreabă sfios dacă știe cumva când vine trenul lui. Mama se scuză că o deranjează. „Vă rog să-l iertați, că îmi tot spune că și el o sa se facă polițist atunci când va fi mare”.
Ofițerul este plasat în mulțimea de pe peron pentru a preveni apariția hoților de buzunare dar și a interveni atunci când vreunul din tinerii amețiți de aburii alcoolului deranjează pe cineva. Pentru mulți dintre turiști care vin cu trenul distracția a început încă de la primul scârțâit al roților și prima zdruncinătură a plecării din București.
Deși nu au voie cu alcool în tren sau cel puțin nu cu mai mult de o bere de persoană, controlorii și polițiștii de la Transporturi sunt mai permisivi, atâta timp cât nu se depășesc limitele bunului simț.
Vazând într-o altă parte un grup de polițiști puștiul trage un sprint de lângă mama lui și ajunge lângă ei, cu aceeași nedumerire: când ajunge trenul lui? Reușește să le stârnească un zâmbet ofițerilor de poliție care sunt întrerupți de anunțul din Gară. Vine trenul! InterRegio 1585 de la București Nord – Constanța nu a avut întârziere decât jumătate de oră. A ajuns la ora la care trebuia să plece!
Vine trenul!
În timp ce garnitura se apropie domol de stație, începe viermuiala, crește pulsul, toată lumea își ține strâns mânerul bagajului în mână și e pregătită să atace atunci când trenul își dă ultimul zvâc al cursei. Ușile se deschis! Infanteriștii care dau năvală din tren sunt tinerii fără loc care s-au organizat în șir indian pe holul trenului. De cealaltă parte bunicile sau părinții care își țin copii cu o mână ca și cum ar fi o armă, iar bagajul gata să se apere cu el îl bagă la înaintare. Cele două grupuri de turiști se ciocnesc și se întrepătrund ca într-o luptă corp la corp. Unii încearcă să coboare din tren să prindă un taxi bun care să nu-i fure la portofel, iar ceilalți încearcă să urce pentru a ajunge primii la locurile lor și să prindă spațiu pentru bagaje.
Învățăm să numărăm cu CFR!
Și în timp ce toată lumea se îmbulzește perpedicular pe tren, un indian derutat aleargă dintr-un capăt într-altul al trenului cu o privire aproape disperată. Într-un final, se oprește în dreptul unui ofițer, îi arată biletul, și întreabă într-o engleză nervoasă unde urcă. Pasagerul avea o mare dilemă! Trenul are 6 sau 7 vagoane și pe biletul lui scrie că locul lui este în vagonul 19. CFR în graba de a suplimenta trenurile spre mare nu s-a mai deranjat să le și numeroteze corespunzător. Așa că după un vagon cu panou electronic pe care scrie că e vagonul2, urmează un vagon pe care scrie cu cretă un 3 caligrafic de-ți sare în ochi de drag. Primul vagon este cel de la locomotivă, așa că ofițerul îi explică despre suplimentarea locurilor și că ar trebui să meargă la coada trenului și sigur pe unul dintre ultimele vagoane va vedea că scrie „19”.
După câteva minute în care atmosfera revine la monotonul respirabil cu care toată lumea e obișnuită. Un ofițer de poliție își prinde ceasul de brățară îl fixează, cu degetul mare și indexul de-a lungul curelei, se uită la el și așteaptă să vină trenul de la 18.00. Zilele acestea scenariul de mai sus se repetă la o oră și jumătate maxim două.